Limba Noastra - Biserica Ortodoxa Sfîntul Stefan Cel Mare din Paris

Aller au contenu

Menu principal :

Limba Noastra

Video
Duminică 4 septembrie 2011 parohia creștin-ortodoxă "Sfântul Ștefan cel Mare" a celebrat prima slujbă de după vacanță și a marcat sărbătoarea Limba Noastră. Preotul paroh Valeriu Jornea a oficiat Sfânta Liturghie, care a fost urmată de rugăciunea de la început de an școlar pentru toți copiii din comunitate. Preotul a urat elevilor succese în studii, i-a îndemnat să învețe bine în școlile franceze dar să nu uite limba română.

Partea festivă a început cu onorarea tricolorului și a imnului limbii române "Limba Noastră". Preoteasa Ludmila Jornea a evidențiat rolul limbii materne atât în viața de zi cu zi cât și caracterul său duhovnicesc.

La eveniment a fost prezent Oleg Serebrian, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Franceză care a vorbit de ambele sărbători din luna august - cei 20 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova și de Limba Noastră. Ambasadorul s-a arătat mulțumit că Biserica "Sfântul Ștefan cel Mare" unește și animează viață basarabenilor din regiunea pariziană, nu numai în plan religios, ci și în plan social și cultural.

Alte persoane care au luat cuvântul și-au exprimat dragostea de neam, limbă și simbolurile naționale. Apoi corul copiilor din parohie a prezentat un concert și copiii au recitat mai multe poezii dedicate limbii române. Partea festivă a fost încheiată prin emoționantul recital al artistei Irina Bulai.

După concert toată lumea a fost invitată la o agapă frățească servită cu delicioase bucate tradiționale, într-un decor de "Casă mare" - covoare țesute, prosoape lucrate și busuioc la icoane.

La sfârșit părintele Valeriu a binecuvântat prima ședință al Consiliului Coordonator al diasporei Republicii Moldova din Franța.

Parohia Înălțarea Domnului și Sfântul Ștefan cel Mare are ca preot paroh pe părintele Valeriu Jornea și face parte din Mitropolia Ortodoxă a Europei Occidentale și Meridionale - Patriarhia Română.
De la înființarea parohiei la 21 octombrie 2007 și până în prezent aici au fost botezați în jur de 230 de copii, adulți și convertiți, și au fost înregistrate circa 100 cununii.
Pe lângă biserică există un grup folcloric, o mică bibliotecă, se predau cursuri de limbă română pentru copii, cursuri de limbă franceză pentru adulți, un studiu biblic, sunt oferite gratuit consultații juridice.

Retourner au contenu | Retourner au menu